ȘTIRI

Ciolacu copy-paste. Patriotism economic cu iz franțuzesc

Premierul Marcel Ciolacu a surprins cu o nouă declarație, când a fost întrebat despre programul său de guvernare: acesta afirmă că s-a inspirat din acțiunile statului francez, remarcând că Bucureștiul era, în trecut, denumit „micul Paris”.

Tot acesta, recunoaște că s-a uitat cu invidie la modul în care Franța și-a susținut marea industrie economică în ultimii ani. Ce-i drept, modelul a rămas bun de urmat și cam atât, fiindcă știm că domnul de la PSD trece de la fapte la vorbe și nu invers.

Spunea despre forumul de afaceri franco-român că „suntem împreună pentru Europa. Mai puternică, mai verde și mai sigură”. Păi stați, domnule premier, că mai întâi ar trebui să avem noi o țară curată și în rândul lumii, deci nu ne mai promiteți marea cu sarea,

Ne comparăm noi cu alte țări? România a rămas în ultimul deceniu una dintre cele mai sărace țări din UE, o țară în care Guvernul pare că e împotriva cetățenilor, o țară în care să mergi pe propriul litoral e mai scump decât să vizitezi o capitală europeană, o țară în care abia îți este permis un trai decent din cauza salariilor mult prea mici.

Daniel Neagu

Daniel Neagu a absolvit Facultatea de Jurnalism din Cluj-Napoca în 2010, și este un jurnalist talentat și dedicat în căutarea adevărului.