ȘTIRI

Ne-au promis spitale noi, însă n-au reușit să le modernizeze nici pe cele vechi: incendiu în curtea unui spital de copii din București

PSD și PNL au promis românilor că vor construi spitale noi, dar nu numai că n-au ridicat nici măcar unul, însă n-au reușit să modernizeze nici spitalele care funcționează în clădiri vechi, cu instalații electrice depășite. Politicienii s-au prefăcut doar că vor întreprinde ceva pentru a evita o tragedie. Klaus Iohannis a convocat întâlniri cu specialiștii pentru a găsi soluţii, dar rezultatul acestor discuţii nu a fost prezentat public şi nici pus în aplicare. Au urmat alte incendii – nu mai puțin de 14.

Marți seara, un incendiu puternic a izbucnit în curtea Spitalului „Nicolae Robănescu” din București, după ce un transformator ar fi explodat. 110 copii au fost evacuați, aceștia fiind transferați la Spitalul „Marie Curie”.

Actualul premier al României, Marcel Ciolacu, nu a declarat că se vor lua măsuri, ci s-a limitat la a mulțumi „personalului medical și unităților de intervenție pentru promptitudinea și profesionalismul de care au dat dovadă”.

Daniel Neagu

Daniel Neagu a absolvit Facultatea de Jurnalism din Cluj-Napoca în 2010, și este un jurnalist talentat și dedicat în căutarea adevărului.