În disperare de cauză: PSD și PNL vor să fuzioneze pentru a face față AUR
Un cerc restrâns de la vârful PSD și PNL negociază intens pentru constituirea unui așa-numit „bloc democratic” – o soluție disperată la ascensiunea Alianței pentru Unirea Românilor.
Negocierile se desfășoară în format restrâns, iar ele sunt purtate din partea PNL doar de Nicolae Ciucă și Lucian Bode, secretarul general al partidului, în timp ce de la PSD, negociatorii sunt președintele Marcel Ciolacu, secretarul general Paul Stănescu și prim-vicepreședintele Sorin Grindeanu.
„Nu cred că cineva își imaginează că Bode și Ciucă negociază fără să îl informeze pe Iohannis. Cine crede așa ceva este naiv. Iohannis și-a dat ok-ul, altfel transmitea partidului că nu este de acord cu negocierea. De când e președintele PNL, Nicolae Ciucă nu a făcut nimic de capul lui, fără să se consulte cu Klaus Iohannis”, a susținut un vicepreședinte PNL pentru Libertatea.
Potrivit unor sondaje de opinie, PSD se află pe primul loc în preferințele românilor, urmat foarte aproape de AUR, în timp ce PNL se prăbușește în toate sondările publice. Potrivit sondajelor, partidul Dianei Șoșoacă a ajuns la patru la sută, fiind foarte aproape de atingerea pragului electoral