Anul viitor ne așteaptă o criză valutară majoră: nu mai avem bani pentru importurile colosale. Va crește euro

Specialiștii susțin că anul 2023 va fi un an foarte dificil pentru România și este posibil să ne așteptăm la o modificare semnificativă a cursului valutar.
Se întâmplă acest lucru deoarece în ultimii 3 ani deficitul comercial pur și simplu s-a dublat. În acest an acesta a fost de aproximativ 30 de miliarde de euro și este de așteptat ca el să crească, nu să scadă. În anul 2021 deficitul comercial a fost de aproape 23 de miliarde de euro iar în anul 2020 de aproximativ 17 miliarde de euro.
Deficitul comercial reprezintă soldul negativ al balanței comerciale in care importurile unei țări depășesc exporturile sale, cu alte cuvinte, banii care ies din economia tării in schimbul unor bunuri sau servicii achizitionate din extern.
Deficitul comercial, cunoscut ca si deficit de cont curent, apare de obicei atunci când o țară nu produce suficiente bunuri pentru cetațenii săi, sau, consumatorii au suficiente venituri si o putere de cumparare in crestere. Atunci când producția internă este scăzută, mărfurile importate din alte tari cresc.
În aceste condiții presiunea pentru achiziția de euro va crește foarte mult , deci va crește cererea de euro pentru a se putea continua importurile. Ca orice produs căutat el se va scumpi, deci vom da mai mulți lei pe un euro.
Românii să se aștepte ca în anul 2023 euro să ajungă și la peste 5 lei, ca să nu spunem că sunt șanse majore ca să se apropie de 6 lei. Această din urmă situație se poate evita numai dacă BNR reușește să identifice pe piața internațională aproximativ 20 de miliarde de euro la care să avem acces ușor și ieftin.
Marile lanțuri de magazine din România au nevoie de valută pentru a putea asigura aprovizionarea în condițiile în care producătorii locali sunt mici și aceștia nu au acces în spațiile comerciale. Aceste lanțuri de magazine ar trebui să susțină producătorii locali deoarece ele sufocă economia țării prin importuri excesive. Statul nu a intervenit să corecteze acest lucru printr-o lege care să îi determine să pună produsele românești pe rafturi.
În condițiile în care toată rezerva valutară BNR este de doar 48 de miliarde de euro, un deficit comercial de 30 de miliarde de euro este foarte mare, este imens. La acest deficit comercial se adaugă și sumele foarte mari de bani pe care trebuie să le înapoiem în anul 2023, plus dobânzile și penalităție aferente, adică datoria externă a României.
Spre exemplu numai în luna noiembrie a acestui an am avut de returnat peste 2 miliarde de euro iar sumele nu vor scădea, ele vor crește.
Guvernul trebuie să oprească această politică ce ajută companiile străine să facă importuri mari în România și să balandeze deficitul comercial și asta urgent.